Bancnote scoase la imprimantă, care copiază în detaliu banii reali. Cu asta se confruntă mai mulţi patroni. Doar la marginea Capitalei, în ultimele zile, un bărbat a fost surprins de mai multe ori în timp ce făcea cumpărturi cu bani falşi. Un experiment realizat de echipa Observator arată că puţini români ştiu să facă diferenţa dintre un fals grosolan şi banii care chiar au valoare. 

Sunt imagini filmate într-un magazin de la marginea Capitalei. Bărbatul cere o sticlă de alcool şi plăteşte cu o bancnotă de 500 de lei. Vânzătoarea deschide casa de marcat şi nu analizează hârtia. Dar e foarte atentă să ofere restul corect. Numără bancnotă cu bancnotă.

Articolul continua dupa recomandari

Totuşi, clientul nu e fericit. Susţine că altul era preţul. Aşa că oferă o parte din bani.

În cele din urmă, vânzătoarea recuperează banii. Dar fără să-şi dea seama îi returnase o altă bancnotă de 500 de lei. Iar ce a rămas în casa ei de marcat e un fals grosolan, susţine patronul care a sesizat poliţia.

Acelaşi individ a aplicat strategia şi în alte magazine. Patronii înşelaţi cu bani tipăriţi la imprimantă încearcă să atragă atenţia pe reţelele de socializare.

Bătrâni înșelați de falși polițiști

Statistica poliţiei arată că în fiecare zi în România se înregistrează două dosare penale. Cea mai falsificată bancnotă e cea de 50 de lei. Alţi escroci apelează la metode şi mai complicate pentru a introduce în piaţă bani falşi.

Încercă să inducă în eroare persoane vârstnice, spunându-le acestora că sunt poliţişti şi încearcă să depisteze banii falşi din locuinţă, din bloc. Cer acestor persoane vârstnice să le arate banii şi sub pretextul că urmează să îi verifice cu o lampă cu ultraviolete, coboară în faţa blocului. Iar bătrânii ajung să primescă înapoi bani fără nicio valoare - Graţiela Văduva, comisar-şef Poliţia Capitalei

Românii nu sunt atenți la bancnotele false

Într-un experiment realizat chiar în Centrul Capitalei, i-am rugat pe trecători să ne schimbe o bancnotă de 100 de lei. Nicio persoană nu a verificat hârtie primită.

Echipa Observator a vrut să vadă şi cum arată o bancnotă falsă, dar şi una reală la lumina ultravioletelor. Diferenţele sunt evidente, dar astfel de aparate sunt deţinute doar de bănci şi de marile lanţuri de magazine.

Bancnotele emise de BNR au 12 elemente de siguranţă, de la fereastra transparentă, cerneala care îşi schimbă culoarea în funcţie de lumină, la imprimarea în relief a portretului personalităţii. Anul trecut, poliţiştii au descoperit la Oradea o adevărată fabrică de bani, care a funcţionat sub coordonarea mafiei italiene.

Indiferent de bancnota falsificată, pedeapsa poate ajunte până la 12 ani de închisoare.