Descoperire şocantă în această dimineaţă, pe Bulevardul Timişoara din Capitală, la o fabrică de ciment. Doi paznici au fost găsiţi morţi şi înfăşuraţi în folii de plastic.

Alarma a fost dată după ce paznicii nu s-au mai prezentat la schimbul de tură.

Articolul continua dupa recomandari

În jurul orei 11.00, Poliţia Capitalei a fost sesizată despre faptul că doi agenti care au asigurat serviciul de pază pe timpul nopţii la o fabrică de ciment de pe bulevardul Timişoara din Bucureşti nu s-au prezentat la schimbul de dimineaţă şi nici nu erau de găsit.

Ulterior, în incinta societăţii comerciale, la etajul doi al clădirii a fost observat un corp, din primele date al unui bărbat, înfăşurat într-o folie de plastic, relatează libertatea.ro.

Apoi a fost descoperit un alt cadavru, tot înfăşurat în folii de plastic. Din primele cercetări făcute de anchetatori se pare că cei doi bărbaţi morţi sunt paznicii care au dispărut.

La faţa locului au ajuns la ofiţerii de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei care au demarat cercetările pentru a stabili ce s-a întâmplat.

"Confirmam faptul ca in aceasta dimineata, in jurul orei 9.45, pe bulevardul Timisoara au fost gasiti doi barbati decedati. La fata locului s-au deplasat politisti din cadrul Serviciului Omoruri impreuna cu procurorul de supraveghere din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti. Cei doi barbati decedati au fost identificati, unul fiind in varsta de 52 de ani, iar celalalt in varsta de 65 de ani. In aceasta cauza cercetarile sunt desfasurate de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti impreuna cu Serviciul Omoruri", anunţă Poliţia Capitalei.