Tânăra de 17 ani spulberată de o mașină în localitatea Sânnicoară din județul Cluj este în stare critică, au anunțat medicii de la Spitalul Clinic Județean. Adolescenta se zbate între viață și moarte după ce a fost lovită frontal și aruncată zeci de metri în aer de un șofer de 82 de ani.

Accidentul s-a produs sâmbătă seara, în jurul orei 18:42, pe DN 1C, fiind surprins pe camerele de supraveghere amplasate în zonă.

Articolul continua dupa recomandari

Tânăra traversa regulamentar pe trecerea de pietoni atunci când a fost izbită de mașina condusă de octogenarul german. Impactul a fost atât de puternic, încât victima a fost aruncată la propriu în aer, iar parbrizul mașinii s-a crăpat.

Accident în Cluj, o tânără a fost lovită pe trecerea de pietoniVezi 2 imagini în Galerie

"Pacienta de la de la accidentul din Sânnicoară este cu un politraumatism, traumatism cranian sever, fractură de bază de craniu, contuzie pulmonară, fractură de claviculă și fractură de bazin. Tânăra este pe Terapie Intensivă, stabilă, dar prezintă oricând un risc de destabilizare prin fracturile craniene și cele de bazin picioare bazin", a precizat conf. dr. Adela Golea, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Mașina condusă de cetățeanul german a oprit după o sută de metri. La momentul producerii accidentului șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.