O pacientă tratată cu medicamente experimentale de medicul psihiatru Delia Podea şi-a fracturat coloana vertebrală după ce a încercat să se sinucidă, susţin procurorii în rechizitoriul prin care au trimis-o în judecată pe Podea pentru 148 de fapte de fals, uz de fals şi abuz în serviciu, după ce a făcut teste clinice pe bolnavi cărora le-a falsificat semnăturile, pentru a încasa mari sume de bani din partea unor companii farmaceutice.

Anchetatorii susţin că Delia Podea efectua studii clinice fără consimţământul subiecţilor şi a consemnat în documentele întocmite falsuri referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia. Procurorii arată că, pentru obţinerea semnăturii pe declaraţia privind consimţământul participării la studiu, Podea Delia acţiona în două modalităţi: fie prezenta documentul pacienţilor sau aparţinătorilor acestuia drept acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize, fie contrafăcea sau cerea unor medici rezidenţi să contrafacă semnătura.

Articolul continua dupa recomandari

Citeşte şi Un medic psihiatru a ÎNGROZIT România! Făcea experimente pe pacienţi

De exemplu, în cursul lunii septembrie 2015, la solicitarea investigatorului principal Podea Delia, un medic rezident a obţinut semnătura unei paciente pe foaia de consimţământ pentru introducerea într-un studiu experimental, sub pretextul semnării acordului pentru prelevarea de probe biologice şi efectuarea de analize ECG. Ca urmare a înrăutăţirii stării de sănătate a pacientei, în contextul aplicării tratamentului experimental, mama acesteia a solicitat lămuriri privind documentele semnate de pacient. În acest context, Podea Delia a instruit medicul rezident să contrafacă semnătura pacientei pe o foaie de consimţământ pentru internarea în spital şi să prezinte documentul ca fiind cel semnat iniţial de pacientă.

Într-un alt caz, al unei paciente internate de urgenţă cu diagnostic iniţial “psihoză postpartum”- psihoză după naştere, Delia Podea a dispus întocmirea unei noi foi de observaţie cu diagnosticul “tulburare psihotică acută”, fapt ce a permis încadrarea bolnavei în studiul pentru care medicul primea bani de la firmele de medicamente. Anchetatorii mai susţin că au existat cinci situaţii în care, pe fondul administrării medicamentaţiei experimentale, starea de sănătate a subiecţilor s-a înrăutăţit semnificativ.

Potrivit dispoziţiilor lui Podea Delia, la externare, pacienţilor înrolaţi în studiu li s-au întocmit două seturi de documente: unele reale, care consemnează includerea în studiu, diagnosticul şi tratamentul experimental administrat şi altele contrafăcute care au fost înmânate pacientului şi care prevăd administrarea unui tratament clasic, fără a se menţiona includerea pacientului în studiu. Prin modalităţile descrise, Podea Delia a urmărit includerea în studii a unui număr cât mai mare de pacienţi şi efectuarea chiar fictivă a cât mai multe vizite, scopul final fiind acela de a încasa sume mai mari din partea sponsorilor.