Un râu de peturi străbate Delta din inima Transilvaniei. Zona de o frumuseţe rară s-a transformat într-o groapă de gunoi. Cei care strică zona sunt, culmea, tocmai cei care ar trebui să aibă grijă de ea, adică localnicii.

Turiştii care ajung în Delta Transilvaniei, acest paradis ascuns, pot vedea zeci de specii de păsări, amfibieni, plante şi... gunoaie. La doar câţiva kilometri de Lacul Ştiucii, unde stufărişul a creat un peisaj care îţi taie repiraţia, s-a format un pod de gunoaie. Pe aici trecea Valea Fizeşului.

Articolul continua dupa recomandari

După o plimbare relaxantă pe lacul Ştiucii, la mică distanţă,  turiştii sunt întâmpinaţi de mii de peturi care acoperă Valea Fizeşului de pe un mal pe altul. O parte dintre ele au fost aduse de apă din amonte, însă autorităţile spun că şi localnicii au contribuit la poluarea văii.

Autorităţile îşi paseazăî responsabilitatea. Zona este în administrarea celor de la Apele Române, dar de întreţinere se ocupă autorităţile locale. Edilii spun că nu pot interveni pentru că zona nu le aparţine. 

Laposi Csaba, viceprimar Fizesu Gherlii: Am făcut anul trecut 40 de ţarcuri expres pentru pet-uri. Dar minte nu putem să dăm la oameni.

Autorităţile locale spun că vor interveni cu excavatoarele să cureţe râul.

Adrian Dohotaru - activist mediu: Voluntarii nu se pot substitui autorităţilor. Trebuie găsiţi responsabilii pentur astfel de acte, chiar dacă multe peturi vin din amonte, cu siguranţă, autorităţile locale pot să fie responsabilizate mai bine.

În lipsa unor măsuri, colţul de rai s-ar putea transforma în groapă de gunoi.