Cristina Maria Hamar este unul dintre cei mai buni tintasi, daca nu din tara, cel putin din judetul Arges. Dupa cum spune chiar ea, de cand se stie a fost mai baietoasa si a crescut cu pusca in mana. Este a treia intr-o generatie de vanatori.

Articolul continua dupa recomandari

La varsta la care alte fete se jucau cu papusi si visau printi pe cai albi, Cristina manuia pusca mai ceva ca un om mare: „Mi-am inceput practica de mica. Trageam la tinta, mi-ar fi placut sa fac si tir, intr-adevar, dar n-am ajuns. Trageam la tinta in tot felul de chestii, mi-aducea tata tinte sau imi aducea tot felul de maimutoaie in care trageam”.

Dupa ce tatal ei a hotarat ca e suficient de pregatita, i-a facut cadou propria pusca de vanatoare si a luat-o pe micuta Cristina la prima vanatoare veritabila. O vanatoare de mistreti. A asezat-o la un loc ferit si i-a spus ca in caz de pericol, sa fluiere. Un lucru care, evident, nu s-a intamplat: “Am motait, am atipit si la un moment dat aud un tropot. Am deschis ochii, unde sunt, ce fac? Si am vazut, veneau mistretii in fuga asa. Bineinteles ca nu mi-a mai iesit niciun fluier si-am fost pusa in fata faptului implinit. am pus pusca la ochi, si-am tras”.

Atunci a stiut ca vrea sa devina vanator. In cele din urma a reusit. Mai tarziu decat si-ar fi dorit, dar mai devreme decat orice alta femeie. Are si motive pentru absenta. Intre timp, a terminat doua facultati: Dreptul si Psihologia.

De cand a venit pe lume fiica ei, vanatul a ramas pe locul doi, dar este convins ca si cea mica ii va calca pe urme.

Pana atunci, l-a molipsit si pe sotul ei cu microbul vanatorii. Desi acum nu mai merg la vanat ca pe vremuri, o data pe an se intalnesc la cabana unui prieten si pleaca dupa iepuri.

Dar, ca orice vanator care se respecta, a inteles ca vanatul nu inseamna doar sange, moarte si gloante.

Asa ca, atunci cand nu e la slujba de "om mare", Cristina merge prin padurile din apropiere si hraneste animalele. A inteles lucrul care pe multi i-a ocolit: tot consumand fara sa pui la loc, te vei trezi intr-o zi ca nu mai ai de unde.