Mergem în vacanţă cu tichete valorice, plătim la restaurant consumaţia cu vouchere, achităm creşa copilului cu bonuri şi, mai nou, vom intra la muzeu, la un concert sau la un spectacol de teatru cu tichete culturale. Cel puţin aşa prevede o lege care va fi aplicată de la 1 ianuarie 2019 şi care reglementează acordarea tuturor acestor bonuri valorice angajaţilor.

O profesoară din Arad şi-a făcut vacanţa pe tichetele primite de la stat. Fără ele spune că nu ar fi avut bani pentru un concediu mai lung într-o staţiune balneară. În  România, potrivit legii în vigoare, angajaţii de la stat şi cei din privat primesc, pe lângă voucherele de vacanţă, tichete de masă, tichete de creşă şi tichete cadou.

Articolul continua dupa recomandari

Un act normativ ce va intra în vigoare anul viitor prevede că, celor patru categorii de bilete valorice lunare li se adaugă, de la 1 ianuarie, şi tichetele culturale, în valoare de 150 de lei. Cu aceşti bani, însă, românii vor putea plăti cel mult preţul unui bilet la o piesă de teatru sau zece bilete de intrare la muzeu.

Acordarea tichetelor angajaţilor de la stat depinde de câţi bani vor fi alocaţi de la buget. În cazul companiilor private, ajutoarele pot fi negociate între salariaţi şi angajatori. 

Adrian Benţa, analist fiscal: "Vor fi unele instituţii care vor avea bani, aletele care nu vor avea bani."

Tichetele de creşă în valoare de 450 de lei lunar erau acordate de unii angajatori şi până acum. Deşi România are peste o jumătate de milion de copii cu vârste de până la trei ani, puţine familii susţin că au şi beneficiat de acest ajutor.

Valoarea acestor tichete nu acoperă nici măcar taxele pe care le plătesc lunar părinţii pentru copiii lor la o creşă de stat. Acestea ajung şi la o mie de lei. 

Cele mai populare bonuri valorice rămân, însă, voucherele de vacanţă.  Anul acesta, datorită tichetelor, agenţiile au vândut mai multe pachete turistice.

Teodor Călimănescu, director agenţie de turism: "În ce ne priveşte, litoralul rămâne, din urmă vin staţiunile de munte, la noi creşterea e undeva la 30%."

Potrivit noii legi, valoarea maximă a ajutorului ce va fi acordat de anul viitor nu poate depăşi 6 salarii minime brute pe ţară. Tichetele pot fi folosite pentru plata serviciilor de cazare, masă şi transport, pe teritoriul României.

Noul document intră însă în conflict cu legea salarizării care stabileşte că voucherele de vacanţă vor fi înlocuite cu indemnizaţii, de la 1 decembrie.

Se estimează că, în 2019, de prevederile legii care va reglementa acordarea tututor categoriilor de bonuri valorice vor beneficia peste 5 milioane de angajaţi. 

Tichetele de vacanţă nu depăşesc valoarea a şase salarii minime brute în valoare de 1900 lei.

Legea care reglementează acordarea celor cinci categorii de tichete intră în vigoare în 2019

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook