E forfotă mare în casele românilor unde se face curăţenia pentru Paşte. În viaţa agitată de la oraş, inclusiv spălătoriile auto sunt ocupate acum de curăţatul covoarelor. Mai sunt încă şi zone în ţară unde pregătirile de Florii şi de Paşte se fac întocmai ca pe vremea bunicilor. Îmbrăcate în haine populare, femeile se întâlnesc la vâltoare, un loc pe râu unde îşi spală covoarele. Nu folosesc niciun fel de săpun sau detergent, doar apa rece a râului care scoate rufele curate ca lacrima.

În gospodăriile de la ţară, tradiţiile se respectă cu sfinţenie. La Pietriş, în Mureş, femeile curăţă dulapurile, scot pernele la aerisit, după care duc păturile şi covoarele la vâltoare, adevărata spălătorie ecologică.

Articolul continua dupa recomandari

Covoarele de la ţară, spălate doar cu apă de izvor

Ţesăturile sunt învârtite într-o cuvă imensă de lemn, veche de zeci de ani. Nici nu e nevoie de detergent, iar mirosul proaspăt pe care îl capătă covoarele de la apa de izvor nu se compară cu nimic, spun femeile din sat. 

Femeile spun că "la sărbători le sorim, le scoatem afară. Zice că în vinerea Paştilor trebuie scoase toate ţoalele afară şi să nu le mănânce molia toată vara".

În acest timp, bărbaţii au grijă de grădină şi curte. 

Din peisajul idilic de la ţară ajungem în mijlocul oraşului. Aici, oamenii apelează la varianta modernă de curăţat covoarele, o spălătorie auto.

La oraş, covoarele sunt spălate cu soluţii din Occident

Se folosesc soluţii speciale aduse din Occident şi care au miros plăcut.

După îndepărtarea spumei, urmează ca covorul să fie spălat încă o dată bine bine până când nu mai este spumă. 

La spălătorie, covoarele gata curăţate stau înşirate câteva zile până se usucă.

Lorand Grossman, director tehnic spălătorie: În perioada asta este aglomeraţie destul de mare, trebuie să aştepte clienţii destul de mult 

Pentru un apartament cu trei camere, curăţatul covoarelor costă în jur de 200 de lei.