Monumentul istoric este într-o stare jalnică, dar ar putea fi refăcut cu bani de la buget. Au promis asta oficiali din Ministerul Culturii care au vizitat zona şi au intuit potenţialul turistic al conacului. De altfel, autorităţile s-au angajat să reabiliteze cât mai multe clădiri istorice aflate în ruine.

Frumuseţea conacului Cantacuzino Paşcanu este încă vie în memoria localnicilor din Cepleniţa. Cei care i-au trecut pragul, în urmă cu mai bine de jumătate de veac, îşi amintesc în detaliu cum arătau exteriorul şi interioarele.

Articolul continua dupa recomandari

Înainte să fie şcoală, conacul a fost însă casă boierească. Şi primele informaţii despre el sunt datate acum aproximativ 400 de ani.

Cu tot cu dependinţe, conacul număra 16 camere, dintre care nouă la număr erau saloane. În anul 1984, un incendiu a distrus mare parte din clădire, iar ce nu a stricat focul, au reuşit oamenii care au dărâmat piatră cu piatră zidurile vechiului conac.

Cu toate că din vechile clădiri au mai rămas doar câteva bucăţi de zid, oficialii din Ministerul Culturii ar avea în plan să redea ruinelor de acum strălucirea de demult.

Săptămâna viitoare, primarul din Cepleniţa a fost invitat la discuţii şi, cu puţin noroc, va găsi şi fondurile necesare reconstrucţiei monumentului istoric.

Dumitru Laiu, primar Cepleniţa: Noi am avut in grija si intentia de a reabilita aceasta cladire, e o cladire plina de istorie, prin 1925 un tur al Europei a facut un popas si aici la Cepleniţa.

Valoarea totală pentru reconstrucţia conacului Cantacuzino Paşcanu din Cepleniţa se ridică la aproximativ cinci milioane de euro.