Un conac unde pe vremuri venea Regina Maria are acum porţile deschise pentru orice turist. Aerul curat, liniştea şi atmosfera de epocă de secol 19 atrag tot mai mulţi oameni, care vor să se simtă măcar pentru un weekend ca într-o poveste cu prinţi şi prinţese.

De cum păşim pragul conacului, ne întâmpină o curte ca în poveşti. Şi nu vorbim despre o simplă grădină, ci de un întreg domeniu întins pe 10 hectare de tere cu pomi fructiferi, pădure şi un parc cu arbori secularii. Un loc în care poţi închiria o bicicletă să te plimbi sau o poţi lua la pas pentru a te bucura de natură.

Articolul continua dupa recomandari

Conacul era întreţinut pe vremuri cu mare cheltuială. Clădirea a fost construită în secolul al XIX lea de familia ultimului domnitor al Moldovei, Constantin-Ghica Deleni. Şi a fost denumită locul de întâlnire al boierilor.

Farmecul boieresc a dispărut însă odată cu instalarea regimului comunist. Aproape 30 de ani conacul a fost al nimănui. Abia în 2005 a fost retrocedat moştenitoarei. Două milioane de euro a costat restaurarea lui.

După o istorie tumultoasă, Conacul Polizu s-a întors la menirea sa dintâi: să păstreze aerul aristrocrat, atmosfera elegantă, dar şi tradiţia. Primeşte pe orcine nu doar boieri ca pe vremuri

Din cele 24 de camere 7 sunt decorate în stilul vintage al secolului al XIX lea. Pentru o noapte de cazare cu mic dejun inclus, turiştii plătesc între 50 şi 120 de euro.