Relaţia dintre copii şi animale este una specială. Ce se ştie însă mai puţin despre necuvântătoare este că îi pot ajuta pe cei mici să facă progrese mari, chiar şi atunci când suferă de tulburări ca autismul.

De exemplu, câinii pot fi special antrenaţi să iniţieze interacţiunea cu aceşti copii, iar principalul avantaj este că prezenţa lor îi motivează să socializeze, să înveţe lucruri noi şi să comunice.

Articolul continua dupa recomandari

În Cluj, trei labradori lucrează cu nomă întreagă într-un centru pentru copii cu autism şi îi ajută pe micii pacienţi să... vorbească.

Maila este un labrador în vârstă de 4 ani. Îi place să fie alintată şi mângâiată. Pentru că e foarte liniştită, copiii o adoră. Acest băieţel a spus primele cuvinte în timp ce se juca cu ea. 

Diana, mama băiatului: Dând de mâncare lui Maila, a spus "papa" când îi dădea bobiţe. Spune "papa, hai, mama".

Psihologul urmăreşte ca băieţelul să-şi însuşească anumite deprinderi prin interacţiunea cu câinele.

Alexandra Gecea, psiholog: Motivează copilul să treacă printr-un joc sau să înveţe ceva nou. Dacă învăţăm ceva nou prin joc, putem să repetăm de 10 ori, dacă n-am face prin joc, ar trebui să repetăm de mii de ori.

Maila face echipă cu Bruno, tot un labrador care îi ajută pe pacienţii ce suferă de depresii. Bess este veteranul echipei. Liniştit şi ascultător, el este "terapeutul" celor care suferă de fobii.

Dresajul poate dura între opt luni şi doi ani, dar nu orice câine poate deveni terapeut. Trebuie să fie blând şi prietenos cu copiii.

George Mosoia, preşedintele asociaţiei: Eu lucram foarte mult şi câinii mei stăteau foarte mult timp acasă şi mă bucuram foarte mult de prezenţa lor, aşa că am zis că dacă eu muncesc aşa de mult, n-ar avea sens să se plictisească, aşa că să meargă şi ei la serviciu.

În fiecare an, cei trei labradori ajută în jur de 150 de copii să depăşească problemele de vorbire.