Polițiștii antidrog din București au confiscat 20 de kilograme de heroină pură, din care s-ar fi obținut peste 60 de kilograme de droguri prin diluare, preparata pentru consumatorii din București.

Mai exact, din cele 60 de kilograme ar fi rezultat 300.000 de doze (bile), care s-ar fi vândut pe piața neagră cu 7.500.000 lei (25 lei/ doza), adică 1.595.000 €.

Articolul continua dupa recomandari

Cea mai mare lovitură din acest an, pentru piața de droguri din București

Operațiunea desfășurată de peste 6 luni s-a întins pe raza municipiului București și a județelor Constanța, Ialomița, Călărași și Giurgiu, zonele de frontiera folosite de grupul infracțional organizat pentru introducerea drogurilor in țara.

Reteaua de aprovizionare  era compusă din trei cetățeni din Rep Moldova și unul roman față de care se fac cercetati sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic internațional de droguri de mare risc.

Grupul infracțional organizat procura drogurile din Turcia și le transporta, prin intermediul unei firme de transport persoane, ce opera pe ruta Istanbul – Chișinău, apoi le lăsa pe teritoriul României, în vederea comercializării de către membrii celor mai puternice rețele de distribuție care acționau pe raza municipiului București și a județelor limitrofe.

În urma activităților desfășurate, în cauză au fost ridicate și sumele de 19.990 de euro, 784 USD, 2.125 de lire turcești, 2.087 de lei moldovenești și 2.580 de lei, o mașina, 10 tel mobile.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale.