Două false călugăriţe au încercat să omoare un om, în gara din Vaslui! Bărbatul în vârstă de 69 de ani a fost împins intenţionat pe calea ferată, în faţa unui tren care se apropia de staţie. Agresiunea a avut loc la câteva ore după ce aceleaşi femei au lovit o mamă, chiar lângă copilul ei. De câteva zile, cele două necunoscute, îmbrăcate în haine monahale, terorizează oraşul. Cu toate acestea, poliţiştii le-au eliberat, ba chiar le-au condus până la un tren cu destinaţia Tecuci.

Atacul înfiorător a fost filmat în gara din Vaslui. Două femei îmbrăcate în călugăriţe aşteaptă trenul pe unul dintre peroane. La un moment dat, un bărbat de 69 de ani trece pe lângă ele, dar este împins pe calea ferată, în faţa unei garnituri care se apropia de staţie.

Articolul continua dupa recomandari

Modul de operare al femeilor în haine bisericeşti aminteşte de crima din 2017 de la metroul din Bucureşti. 

Victima nu s-a putut ridica de pe şine. În imagini, se vede cum un martor îl salvează pe bărbat din calea trenului. Mai mulţi poliţişti şi jandarmi au ajuns la gară. Intervenţia haotică a fost filmată de martori. 

Agresoarele, mamă şi fiică, continuă să fie violente. Îşi înghesuie bagajele voluminoase în maşini, în timp ce poliţiştii le privesc nedumeriţi. Martorii atacului din gară spun că jandarmii nu le-au luat în serios sesizările. 

Ana Maria Ghiurtu, purtător de cuvânt IJP Vaslui: Având în vedere materialul de presă apărut în spaţiul public, poliţiştii postului de Poliţie Transporturi Feroviare Vaslui s-au sesizat din oficiu şi a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe

Cu doar câteva ore înainte de atacul filmat, o mamă a fost bruscată pe stradă sub ochii copilului ei, de aceleaşi agresoare în haine bisericeşti. Femeia susţine că a depus plângere la Poliţie. 

Luciana Marcu, victimă: Pur şi simplu a intrat în mine, m-a împins, eu am venit peste băieţelul meu care era în stânga mea şi l-am dărâmat de pe bicicletă, m-am întors cumva la ele să mă cert, dar am văzut că mă cert singură

Două zile, oraşul Vaslui a fost sub teroare. Localnicii le-au filmat pe falsele măicuţe în timp ce umblau haotic pe stradă, bruscau şi înjurau trecătorii. Poliţiştii le-au audiat doar câteva ore, iar apoi, le-au eliberat. 

Cele două agresoare pretindeau că sunt călugăriţe la o mănăstire din judeţ. Reprezentanţii Bisericii au transmis că nu fac parte din nicio parohie. După audieri, poliţiştii din Vaslui le-au escortat până la gară, unde s-au urcat într-un tren cu destinaţia Tecuci. 

Reprezentanţii Jandarmeriei nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere. Falsele călugăriţe au 46, respectiv 69 de ani, sunt periculoase şi pot ataca din nou. Numele lor apar şi în dosarul Mineriadei.