Uitate şi neînţelese de la o generaţie la alta, evocate cu nostalgie atunci când admirăm rafinamentul străbunicilor noştri, bunele maniere par dificil de aplicat "ca la carte" în zilele noastre. Ne demonstrează însă contrariul copiii care au participat la cursul de bune maniere organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu PlaYouth România.

Entuziasmaţi, relaxați și plini de energie, aşa au început cei nouă prichindei cursul de bune maniere.

Articolul continua dupa recomandari

Raul și Mina s-au împrietenit la curs. Aici au învățat primele noțiuni de protocol și etichetă și, cel mai important, cum să le pună în practică.

Raul: Îmi place, este foarte frumos și învăț foarte multe. Am învățat sa mulțumesc dacă îmi împrumută cineva un creion, spre exemplu

Mina Alexandru: Sa ma comport frumos, sa mulțumesc când îmi da cineva ceva, sa ma comport frumos cu părinții

Cursul de bune maniere îi ajută pe copii să își dezvolte abilităţile sociale într-un mod elegant. De asemenea, prind încredere în ei, au o atitudine calmă şi descoperă ce înseamnă integritatea şi leadership-ul. Lecţiile le oferă deprinderi care îi vor ajuta toată viaţa

Ana Stănescu cofondator PlaYouth: Consider ca fiecare dintre noi are nevoie sa înțelegem de ce ni se cere sa vorbim frumos, sa ne comportăm frumos, sa spunem acel te rog, sa spunem mulțumesc, pentru că bunele maniere sunt mai mult decât niște reguli, sunt un mod de a trai

Cei mici au mai avut parte de o provocare interesantă: şi-au desenat autoportretul

Alexandra: Au fost frumoase toate, au muncit din greu, nu le-au făcut alandala

Începând cu această toamnă, cursul de bune maniere din cadrul "Clubului de Excelenţă" al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a devenit unul dintre cele mai căutate cursuri. Copiii adoră să participe, iar părinții sunt primii care văd rezultatele.

Nicoleta Mihuci, părinte: Am ales sa o aduc pentru comunicare și pentru a învața lucruri noi. A început sa fie mai atenta la cuvintele te rog și mulțumesc, când solicita ceva spune te rog

Când şi cum se răspunde la salut, cum trebuie să te porţi la masă şi cum se aleg cadourile sunt doar câteva dintre lucrurile pe care copiii le învaţă la cursul de bune maniere desfășurat în cadrul "Clubului de Excelenţă" al Fundației dan Voiculescu. Lecţiile se adresează copiilor cu vârste între 6 şi 13 ani şi pot completa cu succes portofoliul educaţional al oricărui elev.