Ouă roşii, carne de miel, pască, cozonac, zacuscă - sunt preparatele tradiţionale fără de care românii plecaţi peste hotare nu pot să reziste! Aşa că părinţii nu au decât să le trimită tot ce au pe acasă pentru ca să nu ducă dorul gustului românesc. Aşa se face că mâncarea este împachetată cu grijă în colete de toate mărimile şi trimise, prin firme de curierat, în toate colţurile Europei.

Direct din cuibar, bunica Anica adună ouăle pentru a le pune în sacoşă nepoatei - atât albe, cât şi gata înroşite. Raluca este stabilită de doi ani împreună cu soţul ei în Olanda. Se vor întoarce în ţară în luna august, dar până atunci părinţii le trimit din toate câte puţin, cât să nu ducă dorul produselor tradiţionale româneşti. Până vor fi din nou împreună la masă, vorbesc pe Facebook.

Articolul continua dupa recomandari

Vizibil emoţionată, Raluca aşteaptă cu nerăbdare să guste din bucatele pregătite de familie.

Raluca: Aşa de bine arată cozonacul, abia aştept să-l gust!

Preţurile pentru expedierea unui colet care are cel mult 40 de kilograme în ţările din Uniunea Europeană variază între 20 şi 30 de euro.

Raluca: Mulţumim din suflet pentru pachetul trimis şi urez tuturor familiilor din România Sărbători Pascale fericite!