Şase persoane cu vârste cuprinse între 24 şi 59 de ani au ajuns, miercuri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu după ce o şoferiţă în vârstă de 31 de ani a intrat pe contrasens pe DN 6, la Ghimpaţi, şi a lovit un alt autoturism condus regulamentar de o altă femeie, în vârstă de 45 de ani, din Bucureşti.

“Pe DN 6, în localitatea Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, o femeie în vârstă de 31 de ani din localitatea Roşiorii de Vede, aflată la volanului unui autoturism Volkswagen Polo, din cauza unor preocupări de natură de a-i distrage atenţia, a intrat pe contrasens şi a lovit aproape frontal un autoturism marca Audi, condus de o femeie în vârstă de 45 de ani, din Bucureşti”, a declarat Cristian Şuţă, purtător de cuvânt al IPJ Giurgiu.

Articolul continua dupa recomandari

Conform acestuia, în urma impactului, atât cele două şoferiţe, cât şi cei patru pasageri aflaţi în maşinile care au intrat în coliziune au fost transportaţi la spital.

“În urma impactului, autoturismele au fost destul de serios avariate şi au fost accidentate atât femeia care a intrat pe contrasens cât şi doi pasageri aflaţi în maşina acesteia, o femeie în vârstă de 59 de ani şi un bărbat în vârstă de 25 de ani, dar şi femeia care conducea regulamentar, soţul acesteia, un bărbat în vârstă de 46 de ani, şi fiica acestora de 24 de ani”, a completat Cristian Şuţă.

sursa: antena3.ro