Imagini halucinante au fost surpinse pe o stradă din Suceava. Un bărbat s-a plimbat relaxat prin oraş, cu o puşcă în mână.

Bărbatul de 70 de ani a venit de la Dolhasca pentru a-şi prelungi permisul de port armă. Pe imaginile de pe camerele de supraveghere se vede cum a parcat maşina peste drum de IPJ, şi-a luat puşca din portbagaj şi a pornit pe trotuar, printre oameni, a fugit către trecerea de pietoni pentru a prinde culoarea verde şi a traversat.

Articolul continua dupa recomandari

A intrat apoi în sediul poliţiei unde oamenii legii au rămas încremeniţi când l-au văzut cu arma în mână. Pentru plimbarea cu puşca în văzul lumii, bărbatul s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei fiindcă transporta arma fără husă şi neasigurată.