Un bărbat din localitatea Muntenii de Sus din Vaslui a murit, duminică seara, după a băut și s-a culcat în mijlocul unui drum județean. O șoferiță l-a accidentat fatal, deși a încercat să evite impactul.

Adam Moraru, un bărbat de 65 de ani, a fost lovit de o mașină condusă de o șoferiță de 20 de ani, din aceeași localitate. 

Articolul continua dupa recomandari

Tânăra se deplasa pe drumul județean 244, din direcția Tanacu, către drumul național 24. La un moment dat, aceasta a observat că bărbatul era întins pe partea carosabilă, chiar în mijlocul șoselei. Deși a încercat în ultima clipă să îl evite, șoferița a acroșat victima cu roata din stânga-față.

Femeia a anunțat imediat accidentul, iar bărbatul a fost transportat la spital, însă medicii nu au mai putut să îi salveze viața. 

"Accidentul a fost anunțat chiar de către conducãtoarea auto. Colegii noștri de la Rutieră au testat-o pe tânără cu aparatul alcooltest si rezultatul a arătat că aceasta nu consumase băuturi alcoolice", a declarat purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui, potrivit vremeanoua.ro.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.