Trăieşte într-o sărăcie lucie, cu toate astea este unul dintre cei mai mari datornici ai României! În realitate, bărbatul din Gorj trăieşte dintr-o pensie de handicap şi nu a avut în viaţa lui o firmă. Pentru autorităţi, însă, aceste detalii nu contează. Aşa se face că inspectorii ANAF i-au căutat aşa-zisa avere ascunsă în casa dărăpănată şi în curtea acoperită cu buruieni.

Bărbatul de 65 de ani a lucrat toată viaţa lui ca zugrav. În ultimii ani, însă, singurul său câştig a fost pensia de invalid acordată de stat.

Articolul continua dupa recomandari

Chiar şi aşa, pe numele bărbatului figurează datorii enorme: peste 10 milioane de lei numai la Fisc şi un milion de lei la Asigurările de Sănătate. Iar, potrivit documentelor ANAF, gorjeanul are venituri de ordinul milioanelor de euro. Nimeni nu îşi explică, însă, cum a ajuns bărbatul să acumuleze asemenea averi şi datorii.

Nici autorităţile locale din Țînțăreni nu știu cum cel mai sărac om din localitate a ajuns în top zece datornicii la stat. O explicaţie există, însă. Bărbatul a fost înşelat de un individ, care i-a luat buletinul şi l-a folosit pentru a deschide mai multe firme.

Indiferent de explicaţiile bărbatului, inspectorii ANAF însoţiţi de poliţie au răscolit casa şi curtea gorjeanului în căutarea banilor. Cum nu au găsit nimic, au plecat fără să ia nici o măsură. 

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook