Au crescut salariile în sănătate, dar şpaga din sistem n-a dispărut. Mulţi pacienţii încă dau bani medicilor sau personalului medical, în speranţa că vor fi trataţi mai bine. Alţii spun că se simt datori să-l răsplătească pe salvatorul lor. "E doar vina pacienţilor!" spune Ministrul Sănătăţii, care nu vorbeşte însă şi despre doctorii care acceptă plicul.

Plicul şi banii introduşi discret în buzunarul alb sunt obiceiuri vechi ale pacienţilor români. Experienţele din spitale le-au arătat unora că altfel, totuşi, nu se poate. Însă, ceva s-a schimbat în sistem. Doctorii nu se mai pot plânge acum de salarii mici. Câştigă cel puţin 5000 de lei lunar. Medicii de la Terapie Intensivă sau chirurgii cu vechime au venituri care ajung la 22 de mii de lei.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit ultimelor raportări ale pacienţilor, conţinutul plicului pleacă de la 300 de lei pentru o singură consultaţie şi depăşeşte cu uşurinţă 4000 de lei pentru o intervenţie chirurgicală. Ministrul Sănătăţii spune că de vină sunt pacienţii.

”Cred că ne-a intrat în sânge, să mergem la medic şi să dăm plicuri. Noi toţi trebuie să facem asta: să nu mai dăm!”, declară Sorina Pintea.

Iar cei care nu oferă bani, vin cu. cadouri. simbolice. Darea de mită este faptă penală. Şi asta chiar dacă serviciul nu este condiţionat de medic.