A fost aglomeraţie azi la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă din judeţul Neamţ! Aproape trei sute de asistaţi social au fost chemaţi să-şi caute un loc de muncă, indiferent de nivelul lor de pregătire. Oamenii au venit, au văzut iar cei mai mulţi dintre ei au plecat dezamăgiţi. Niciunul dintre posturile oferite de angajatori nu s-a ridicat la pretenţiile lor.

De la primele ore ale dimineţii, asistaţii social din judeţul Neamţ au venit cu speranţe mari la Bursa locurilor de muncă pentru persoanele defavorizate.

Articolul continua dupa recomandari

Doritorii au avut de ales din peste o sută de oferte făcute de doisprăzece angajatori locali. În ciuda indicaţiilor, unora le-a fost greu să se orienteze. Și mai greu să se angajeze.

Marea majoritate nu prea are chef de muncă. Îi interesează direct salariul şi programul. Altceva nimic - Petru Ciobanu, antreprenor

Nici angajatorii care au prezentat oferte salariale atractive nu şi-au găsit mai repede candidaţii.

Chiar dacă nu şi-au găsit un loc de muncă, asistaţii social care au trecut pe la târg au avut de câştigat. Au obţinut o dovadă care le va prelungi dosarul pentru ajutorul financiar dat de stat.