Va fi cea mai călduroasă vară din ultima jumătate de secol, avertizează meteorologii. Deşi aerul este deja greu de respirat la început de mai, specialiştii spun că n-ar trebui să pornim aparatele de aer condiţionat înainte să le curăţăm cu substanţe care elimină praful şi bacteriile.

Pentru un aer curat, uşor de respirat în zilele călduroase de vară, aparatul de aer condiţionat trebuie curăţat bine. Aici se strâng bacterii periculoase, care, odată intrate în plămâni, declanşează boli grave.

Articolul continua dupa recomandari

Igienizarea se face de către specialişti, care folosesc substanţe cu alcool şi ioni de argint. 

Un astfel de serviciu costă în jur de 200 de lei, iar dacă e nevoie şi de o încărcare cu freon, factura ajunge la 400. Totuşi, firmele abia fac faţă cererilor, în prag de vară. 

Cererea este mare şi în cazul instalaţiilor noi, chiar dacă preţurile n-au mai scăzut faţă de anul trecut. Pentru răcirea unei camere 20-30 de metri pătraţi, e nevoie de un aparat cu o capacitate de 12.000 de BTU.

Într-un apartament de 50 de metri pătraţi, cu două camere, aparatul poate fi montat pe hol, însă e nevoie ca puterea lui să nu fie mai mică de 18.000 de unităţi. Atenţie, însă, la costurile ascunse.

Important este ca aparatul să nu fie montat în direcţia patului. Pe piaţă au apărut şi instalaţii care îi protejează pe copii. 

Ajutat de un ochi inteligent, aparatul de aer conditionat depisteaza pozitia copilului in camera si temperatura corpului acestuia si isi regleaza nivelul de ventilatie in functie de ele.