Mai multe fete de la o echipă de polo şi cei trei antrenori ai lor au ajuns azi-noapte la spitalul din Braşov, după ce au acuzat stări de vomă, diaree şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Totul a început după ce echipa a luat masa la restaurantul unui hotel din Poiana Braşov.

În urma sesizării, inspectorii OPC şi cei de la Direcţia Sanitar-Veterinară Braşov au mers în control la restaurantul respectiv.

Articolul continua dupa recomandari

Inspectorul-şef al OPC Braşov, Sorin Susanu, a declarat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că deși ancheta este încă în desfășurare, iar concluziile sunt preliminare, comisarii nu au găsit probleme majore în restaurantul cu pricina. Potrivit acestuia, nu s-au descoperit probleme mari, cum ar fi produse expirate, ci probleme minore, referitoare la etichetare, care nu ar fi putut duce la o stare atât de deteriorată a sportivelor.

”Trebuie să găsim elementul distinct. Din discuțiile pe care le-am avut cu antrenorii am aflat că s-au consumat produse și în altă locație. În restaurantul din Poiana Brașov au mâncat aseară aproape 100 de persoane, iar doar cele 12 fete s-au simțit rău”, a spus Sorin Susanu, precizând că inspectorii vor continua controalele.