Cinci persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital, după un accident grav petrecut pe DN7 A, drumul care duce spre Transalpina, între Vidra şi Voineasa, județul Vâlcea.

Potrivit primelor informaţii, şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o pantă a pierdut controlul volanului. Maşina s-a oprit într-un parapet metalic de pe marginea drumului.

Articolul continua dupa recomandari

Cele cinci victime au fost transportate la spital.

”Este vorba despre un accident rutier cu cinci victime - un bărbat, două femei și doi minori, o fată în vârstă de 15 ani și un băiat în vârstă de 13 ani, toți din Caracal, județul Olt. Din primele constatări, se pare că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, în pantă, și a pierdut controlul volanului, intrând într-un parapet metalic. Victimele sunt conștiente, se pare ca ar avea ceva fracturi”, a declarat reprezentantul IPJ Vâlcea.

În urma acestui accident, banda de mers Vidra - Voineasa este blocată.