Accident cumplit în localitatea Urecheni, din județul Neamț. O fetită de doar doi ani a murit călcată de atelajul tractat de un tractor. Incidentul a avut loc în jurul amiezii, pe drumul județean 155 B, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență. 

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan, din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că un bărbat de 45 de ani, care conducea un tractor (care tracta un atelaj neînregistrat) încărcat cu fân s-a angajat în depășirea unui autoturism staționat, moment în care a surprins și accidentat mortal o fetiță de 2 ani și jumătate.

Articolul continua dupa recomandari

Se pare că fetița era nesupravegheată și a fugit în stradă din spatele autoturismului staționat. Victima a intrat între tractor și atelaj, fiind călcată cu roata stânga-spate a atelajului, informează stiri-neamt.ro

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

"Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate", a precizat Robert Costan.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook