Scandalul apei potabile din Bucureşti declanşează anchete la nivel înalt. De mai bine de 48 de ore, autorităţile se contrazic între ele, în timp ce sănătatea oamenilor rămâne sub semnul întrebării.

Direcţia de Sănătate Publică acuză Apa Nova că nu a informat populaţia despre pericolul din apa de la robinet, deşi analizele lor au arătat că nivelul de clor a fost chiar şi de cinci ori mai mare decât limita legală. În replică, furnizorul continuă să spună că apa nu a avut probleme - potrivit unui alt set de analize. Ministrul Sănătăţii a cerut să se verifice modul în care cele două instituţii au comunicat şi au efectuat controalele necesare.

Articolul continua dupa recomandari

"Este vorba de sănătatea şi siguranţa populaţiei. Aici nu negociem!", este reacţia dură a ministrului Sănătăţii, la două zile după ce mai mulţi bucureşteni din sectoarele 5 şi 6 au semnalat că apa de la robinet miroase şi are gust ciudat.

Războiul declaraţiilor dintre Direcţia de Sănătate Publică şi Apa Nova ajunge în faza anchetelor. 

Primele analize ale apei au fost făcute în după-amiaza zilei de 30 ianuarie. Potrivit documentelor făcute publice de Ministerul Sănătăţii, rezultatele celor de la Direcţia de Sănătate Publică au arătat un nivel de clor de cinci ori mai mare decât limita legală. La ora 18 şi 52 de minute, specialiştii DSP au cerut furnizorului să anunţe populaţia că apa nu este potabilă şi nu poate fi folosită nici pentru prepararea hranei, nici pentru igiena personală.

Epsică Chiru, directorul general adjunct APA NOVA: Ni s-a transmis că DSP a prelevat probe din reţeaua de distribuţie şi s-au constatat depăşiri are concentraţiei de clor total, fără a ni se transmite rapoarte oficiale care să susţină afirmaţia.

Conducerea APA NOVA spune că a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică să facă analize comune ale apei, dar invitaţia a fost refuzată. În plină confuzie şi incertitudine, bucureştenii erau anunţaţi, pe pagina oficială de Facebook a companiei, că apa e potabilă şi nu are efecte asupra sănătăţii. 

La ora 21:06 minute, DSP a solicitat a doua oară furnizorului de apă să anunţe pericolul. 

Epsică Chiru, directorul general adjunct APA NOVA: Am apreciat că emiterea comunicatului de presă ar fi în contradicţie cu realitatea rezultată din analizele efectuate de noi.

Tot în acea seară, Ministerul Sănătăţii a emis un comunicat prin care oamenii erau avertizaţi să evite consumul de apă de la robinet, din cauza unei poluări cu amoniu pe râul Argeş. Anunţul a zguduit administraţia locală. Potrivit unui protocol încheiat între DSP şi APA NOVA, Guvernul nu poate comunica date către populație fără să existe un acord între cele două instiuţii.

SORINA PINTEA, ministrul Sănătăţii: Un protocol care, din punctul nostru de vedere, nu este corect. Ministerul Sănătăţii nu are protocoale de acest fel şi, prin urmare, şi-a asumat comunicatul prin care informam populaţia asupra rezultatelor analizelor de laborator privind nivelul clorului în apă.

Între timp, mai mulţi bucureşteni care au consumat apă de la robinet s-au plâns de reacţii adverse. Ancheta cerută de Ministerul Sănătăţii vizează comunicarea dintre autorităţi. Sorina Pintea acuză că furnizorul de apă a prelevat probe din sectorul 1 al Capitalei, şi nu din zonele în care au existat plângeri. 

Şi Primăria Capitalei a sesizat Serviciul Român de Informaţii şi Preşedinţia privind mesajele alarmante despre calitatea apei. Ulitimele analize făcute ieri de Direcţia de Sănătate Publică şi Apa Nova au arătat că apa de la robinet este potabilă.