Sunt vremuri grele pentru cei care sunt nevoiţi să ajungă în spitalele de stat româneşti. În plus, un nou control al Ministrului Sănătăţii a scos la iveală nereguli grave, de această dată, în cea mai mare unitate spitalicească din Cluj.

Deşi ne-am aştepta ca măcar acolo lucrurile să stea ceva mai bine, controalele recente ale Sorinei Pintea prin spitalele româneşti ne contrazic. Pubele pline până la refuz, pereţi cu igrasie şi cu mucegai şi lipsă de organizare. Sunt doar câteva dintre aspectele la care Ministrul Sănătăţii a făcut referire într-o postare pe facebook, imediat după vizita la Spitalul Judeţean Cluj.

Articolul continua dupa recomandari

Acolo, la cel mai mare spital din Cluj, nu se pot asigura nici măcar operaţiile la Secţia de Ortopedie, pe perioada weekendurilor. Asta înseamnă că oamenii care chiar au nevoie de o intervenţie chirugicală sunt transferaţi către alte unităţi medicale.

Spitalul urmează să primească aparatură nouă în acest an, dar Ministrul atrage atenţia că astfel de investiţii tot nu sunt suficiente pentru ca pacienţii chiar să se simtă în siguranţă.

Sunt multe lucruri de pus la punct în spitalele pe care le avem deja. În plus, se vorbeşte despre construirea unei noi unităţi medicale de elită, tot la Cluj. Momentan însă, doar studiul de fezabilitate este aproape gata.