Cea mai comună afecţiune apărută după operaţiile de cancer, limfedemul, este de acum tratabilă şi în România. O echipă de chirurgi plasticieni de la Spitalul Bagdasar Arseni, coordonată de un specialist din Statele Unite, a realizat, în premieră naţională, o intervenţie minim invazivă, prin care ţesutul bolnav a fost reconstruit.

Testată pentru prima dată în România, procedura a avut succes şi pentru două paciente de la noi. Limfedemul se manifestă prin umflături la nivelul braţelor sau picioarelor. Cu ajutorul microchirurgiei minim invazive, medicii au reconstruit vasele limfatice care ajută la vindecare.

Articolul continua dupa recomandari

Prof. Dr. Mircea Radu Gorgan, Director Medical spitalul clinic de urgenta Bagdasar Arseni: Colegii de la secţia chirurgie plastică au realizat în premieră naţională o nouă tehnică ce vine în ajutorul multor pacienţi.

Operaţiile au durat peste 16 ore şi au fost coordonate de un profesor-doctor de la un centru de tratare a cancerului din Texas.

Prof. Dr. Edward Chang, profesor în chirurgie plastică: Aceste proceduri sunt relativ noi. Înainte, când tratau limfedem, îl tăiau direct Procedura pe care o facem acum are rolul de refacere.

O vindecare atât de aşteptată de mulţi pacienţi din România. Este şi cazul Sandei, care de doi ani se luptă cu această afecţiune considerată handicap de gradul 2 şi 3.

Boala este cauzată de scoaterea unor ganglioni în timpul operaţiilor de cancer.

Conf. Univ. Dr. Silviu Marinescu: După extirparea ganglionilor tot membrul superior se umflă, împiedicând funcţionalitatea normală a mâinii respective şi determinând şi tulburări de altă natură, de natură estetică, bineînţeles, grevând viaţa socială ulterioară a pacientului.

Procedeul este folosit în alte state din 1996.