Premierul Viorica Dăncilă, aflată în vizită în Israel, a primit ”Crucea Sfântului Mormânt”, cea mai înalta distincţie a Patriarhiei Ierusalimului, la întâlnirea cu Patriarhul Ierusalimului, Teophilos al III-lea, conform Guvernului.

"Discuţiile au evidenţiat bunele relaţii dintre Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române şi Patriarhia Ierusalimului, precum şi teme de interes care vizează promovarea toleranţei şi a dialogului interconfesional, combaterea stereotipurilor negative şi periculoase cu privire la religii, rase sau sexe, precum şi situaţia de securitate a creştinilor în regiunile aflate în conflict, în special din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. Premierul român a apreciat faptul că se asigură permanent accesul pelerinilor români la Locurile Sfinte", arată Guvernul într-un comunicat de presă.

Articolul continua dupa recomandari

Întrevederea premierului Dăncilă cu Patriarhul Ierusalimului a fost urmată de o scurtă vizită la Biserica Sfântului Mormânt.

Tot joi, Dăncilă a avut o întâlnire şi cu arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bacău, că vizita în Israel a premierului Viorica Dăncilă şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este plină de ciudăţenii, fără mandat şi îl îngrijorează secretomania cu care a fost organizată. ”Cine ştie ce înţelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evrei”, a comentat preşedintele Iohannis.

Sursă: News.ro