Premierul Viorica Dăncilă a spus, miercuri, în plenul Parlamentului, unde se dezbate moţiunea de cenzură a PNL, că întreaga moţiune este o înşiruire de falsuri, ea acuzând opoziţia că mistifică realitatea pentru propriile jocuri politice.

În timpul discursului premierului, parlamentarii liberalii au desfăşurat un banner imens cu mesajul ”Luptăm până la capăt pentru România”, iar parlamentarii opoziţiei au strigat de mai multe ori ”Demisia”, în timp ce parlamentarii puterii au aplaudat.

Articolul continua dupa recomandari

Ea i-a acuzat pe parlamentarii opoziţiei de aroganţă şi a spus că mistifică realitatea pentru a le servi propriilor jocuri politice.

"Am parcurs cu atenţie textul moţiunii de cenzură depusă de opoziţie şi vă mărturiesc că sunt dezamagită. Am sperat că, în ciuda adversităţii politice, va exista, dincolo de jocul politic, o abordare construtructivă a criticii în beneficiul cetăţeanului. Am sperat să fim averizaţi, corectaţi, ba chiar traşi de mânecă cu privire la anumite măsuri care pot părea din perspectiva dumneavoastră discutabile. Nu m-am aşteptat ca întreaga moţiune să fie o înşiruire de falsuri, o prezentare parcă a unei alte realităţi făcute cu rea-credinţă. Înţeleg rolul opoziţiei şi obligaţia ei de a citica Guvernul. Acest lucru face parte din macanismul esenţial al democraţiei, dar felul în care astăzi lipistă de argumente raţionale opoziţia subminează întregul efrot al Guvernului pe baza unor acuzaţii lipsite de logică şi realism, mă face să cred că această moţiune nu reprezintă decât un joc politic. Mistificaţi realitatea pentru a vă servi propriile interese politice", a spus Dăncilă în discursul să

"Prezentaţi răul ca fiind bine, iar binele ca fiind rău. În discursul dumneavoastră nu mai este loc de nuanţe. Totul este alb şi negru. Tot ce face puterea e rău, iar tot ce faceţi dumneavoastră este bine. Acestea sunt premisele şi concluzia moţiunii care trădează o aroganţă incredibilă în raport cu prestaţia îndoielnică pe care aţi avut-o când aţi fost la guvernare. Refuzaţi să admiteţi chiar şi cele mai evidente lucruri bune care s-au întâmplat în această guvernare. Pentru dumneavostră creşterea veniturilor românilor este o măsură populistă care va aduce haosul în economie", a continuat premierul.

În timpul discursului premierului, parlamentarii liberalii au desfăşurat un banner imens cu mesajul ”Luptăm până la capăt pentru România”, iar parlamentarii opoziţiei au strigat de mai multe ori ”Demisia”, în timp ce parlamentarii puterii au aplaudat.

"Nu mai minţiţi", au strigat parlamentarii opoziţiei, repilica premierului fiind: ”Eu ştiu că adevărul supără”.

De asemenea, parlamentarii opoziţiei au strigat Hoţii în timpul discursului premierului, fiind nevoie de intervenţia preşedintelui de şedinţă, care le-a atras atenţia că "vorbeşte o doamnă".

Sursă: News.ro

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook