Românii din afara graniţelor îşi aleg deja preşedintele. Votul în Diaspora a început fără mari incidente şi fără cozile uriaşe din alţi ani. În premieră, scrutinul va dura trei zile, iar numărul secţiilor de votare este triplu faţă de alegerile din 2014. La Roma, românii au aşteptat în ploaie să intre în cabinele de vot. În timp ce în Germania una dintre secţii nu a putut fi deschisă. Este a opta oară, după decembrie 89, când avem alegeri prezidenţiale. Până la 19.00, ora României, aproape 50 de mii de oameni au votat în străinătate. Alţi 25 de mii şi-au trimis deja votul prin corespondenţă. 

La Roma, românii au aşteptat în ploaie deschiderea secţiilor de votare. Îşi aleg preşedintele cu gândul la familiile pe care le-au lăsat acasă. O profesoară din Mureş a preparat special pentru această zi un colac tradiţional românesc. 

Articolul continua dupa recomandari

Ea a precizat că "înseamnă că avem dragoste pentru tot ceea ce ne înconjoară, pentru românii de aici".

Oficial, sunt puţin peste 700 de mii de români cu domiciliul declarat în străinătate şi doar 33 de mii şi-au exprimat dorinţa de a vota la una din cele 835 de secţii de votare deschise în afara graniţelor. 

Sunt aproape de trei ori mai multe decât la alegerile prezindenţiale din 2014 şi un număr dublu faţă de europarlamentarele din acest an, când românii au aşteptat cu orele în cozi imense. 

O româncă stabilită la Roma susţine că "spre bucuria mea nu mai este coadă. S-au luat măsurile care trebuiau. Suntem şi noi popor civilizat, trebuie să votăm civilizat". 

În prima zi a alegerilor prezidenţiale, sectiile sunt deschise de la 12 la 21. La Roma trăiesc 200 de mii de români. Pentru ei au fost deschise cinci secţii de vot.

Peste 25 de mii de români şi-au trimis deja opţiunile de vot prin corespondenţă pentru unul dintre cei 14 candidaţi la preşedinţie. Pentru Diaspora, autorităţile au tipărit peste 4,5 milioane de buletine de vot. 

Primele secţii s-au deschis în Noua Zeelandă. La nouă dimineaţa, ora României, se vota deja în Australia, Japonia, Coreea de Nord şi de Sud, China şi Filipine. În Spania, ţara cu cea mai mare comunitate de români, au fost deschise 143 de centre de votare, trei doar în Barcelona. 

Aproape un milion de români sunt aşteptaţi la vot până duminică seara în cadrul alegerilor prezidenţiale.

O româncă stabilită la Barcelona susţine că "nu am vrut să votez prin corespondenţă. Mi s-a părut prea dificil, în momentul în care mi-au spus paşii pe care trebuie să-i urmez".

În topul ţărilor cu cele mai multe secţii au intrat Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Republica Moldova şi Statele Unite.

Autorităţile au scurtat timpul de înregistrare a alegătorilor cu ajutorul tabletelor, care scanează cărţile de identitate. Au fost trimise peste 6500. 

O româncă stabilită în Londra spune că "sper să nu mai comenteze diaspora că nu au avut şansa să voteze". 

Un român din Berlin a scris pe internet că, de când s-a aşezat la coadă până a votat au trecut doar 13 minute. 

"A durat fix 13 minute de când m-am aşezat la coadă şi până când am ieşit din Ambasadă", a spus Cristian, din Berlin.

Peste 36 de mii de români votaseră până la ora 17.00. Cei mai mulţi din Italia, Germania, Spania şi Republica Moldova.  

Secţiile de votare se vor închide la ora locală 21.00. Sâmbătă şi duminică, vor fi deschise între orele 07.00-21.00. 

Timpul alocat votării ar putea fi prelungit până la miezul nopţii, dacă vor mai exista votanţi la coadă.