Rezultate oficiale finale în turul II al alegerilor prezidenţiale 2019. Klaus Iohannis a câştigat un nou mandat la Cotroceni după ce a obţinut peste 66,11 % din voturi. Diferenţa faţă de Viorica Dăncilă este de peste 3 milioane de voturi, după ce şefa PSD a obţinut 33,89 % din voturile românilor.

Potrivit cifrelor oficiale, Klaus Iohannis a obţinut în al doilea tur 66,11% din sufragii (6.510.617 voturi), iar Viorica Dăncilă - 33,89% (3.338.112 voturi). 

Articolul continua dupa recomandari

De altfel, Viorca Dăncilă a reuşit să se impună în doar cinci judeţe din sudul ţării, pierzând la mustaţă Buzăul, Botoşaniul şi Doljul. 

Rezultatele finale au fost făcute publice după numărarea voturilor din Diaspora, acolo unde au votat peste 944.000 de români.

Prezența la vot la turul doi al alegerilor prezidenţiale 2019 a fost, la închiderea urnelor, de 49,87%, ceea ce însemnă că peste 9 milioane de români au votat pentru a-şi alege preşedintele.

Votul în diaspora. Cei mai mulţi votanţi au fost în Italia şi Marea Britanie

Cei mai mulţi votanţi din diaspora la alegerile prezidenţiale 2019 de duminică au fost în Italia şi Marea Britanie, Klaus Iohannis obţinând peste tot, la votul din străinătate peste 85% din voturi. În Indonezia, Israel, Irak, Turcia şi Ucraina, Dăncilă a obţinut peste 20% din voturi.

După numărarea voturilor în diaspora, cele mai multe voturi au fost in Italia, unde a ieşit câştigător Klaus Iohannis cu 92,6% din voturi

Pe locul al doilea ca număr de voturi este Marea Britanie, cu 170.479 de voturi, unde a câştigat Klaus Iohannis, cu 95.3%.

Locul al treilea revine comunităţii româneşti din Germania, cu 154.140 voturi, unde Iohannis a câştigat cu 95,1%, iar pe poziţia a patra se află românii din Spania, cu 131.581 voturi, si unde Iohannis a castigat cu 92,57%

 În majoritatea ţărrilor. Klaus iohannis a avut peste 85% din voturi.

În doar cinci state, Dăncila a obţinut peste 20% din voturi: Indonezia (42,19%), Israel (28,38), Irak (21,57%), Turcia (23,31), Ucraina (25,89).