PNL a decis că va înregistra la Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe data de 20 iunie, au declarat surse din partid.

Decizia a fost luată în şedinţa de luni a Biroului executiv a PNL.

Articolul continua dupa recomandari

Liderul PNL, Ludovic Orban, declara la finalul lunii mai că liberalii vor discuta despre o eventuală susţinere a moţiunii de cenzură cu toate grupurile parlamentare, "cu toţi parlamentarii care mai au o urmă de raţiune şi o urmă de bun simţ şi care-şi dau seama că România este împinsă în prăpastie de conducerea clanului lui Dragnea". Liderul PNL preciza că moţiunea va fi depusă în această sesiune parlamentară şi că liberalii vor depune toate eforturile pentru că acesta să treacă în Parlament.

De asemenea, Orban, a anunţat săptămâna trecută că liberalii discută despre posibilitatea organizării unor “ample acţiuni de protest”, în toată ţara, pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Acesta nu a precizat nici unde şi nici data la care vor avea loc manifestaţiile.

“Am purtat discuţii legate de pregătire moţiunii de cenzură, despre stadiul negocierilor şi despre posibilitatea organizării unor ample acţiuni de protest în susţinerea moţiunii de cenzură”, a anunţat Ludovic Orban la finalul BEX.

Sursa: News.ro