Organizaţia PNL Bucureşti organizează duminică la Palatul Parlamentului o conferinţă în care va fi prezentat raportul filialei, la un an de la preluarea mandatului de către noua conducere, un bilanţ al actualei administraţii PSD, dar şi un program alternativ de guvernare pentru Capitală.

La evenimentul programat la ora 11.00  şi-a anunţat prezenţa şi liderul PNL, Ludovic Orban, potrivit unui comnunicat de presă.

Articolul continua dupa recomandari

De asemenea, la eveniment va fi prezentat un raport al activităţii PNL Bucureşti, la un an de la preluarea mandatului de către actuala echipă de conducere, condusă de către Cristian Buşoi. 

Totodată, anunţă liberalii, va fi făcut public “bilanţul negativ pentru bucureşteni al actualei administraţii PSD”, la doi ani de la alegerile locale, precum şi un program-alternativă de măsuri urgente pentru guvernarea Capitalei.

În data de 8 aprilie 2017, Cristian Buşoi a fost ales preşedinte al filialei PNL Bucureşti, după ce a ocupat şi înainte această funcţie, dar în calitate de preşeinte interimar. În cadrul alegerilor, acesta a fost singurul candidat.

Sursă: News.ro