La doar câteva zile după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a doi noi adjuncți ai directorului SRI, fostul senator PNL Sorin Roșca Stănescu susţine că, potrivit informațiilor pe care le deține, celebrul binom SRI-DNA urmează să fie rupt prin înlăturarea lui Florian Coldea din conducerea SRI, scrie Jurnalul Național.

”Am informații, din sistem, că Florian Coldea este cu un picior în afară. Va dispărea binomul. I-au luat, mai întâi, terminațiile. Asa se face. Urmează el!”, a spus Sorin Roșca Stănescu la România TV.

Articolul continua dupa recomandari

Preşedintele Klaus Iohannis a numit, vineri, doi noi adjuncţi ai directorului SRI, respectiv colonelul Romeo Cristian Bizadea şi generalul de brigadă Adrian Ciocîrlan, aceştia urmând să preia funcţiile de la 1 august.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele, la trecerea în rezervă, a generalului-maior – cu două stele Ion Grosu din SRI şi pentru eliberarea din funcţia de adjunct al directorului Serviciului, începând cu 1 august.

Totodată, preşedintele a semnat decretele pentru numirea în funcţia de adjunct al directorului SRI a colonelului Romeo-Cristian Bizadea şi a generalului de brigadă – cu o stea Adrian Ciocîrlan.

Cine este Adrian Ciocîrlan

Până în anul 2010, generalul de brigadă Adrian Ciocîrlan a ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul Direcţiei Generale Contraspionaj. În perioada 2010-2013, a fost şeful Direcţiei de Informaţii a Municipiului Bucureşti, iar între 2013-2016, a condus Direcţia Generală Apărarea Constituţiei, informează SRI.

În anul 2015 i-a fost acordat gradul de general de brigadă. Potrivit sursei citate, a participat la misiuni, acţiuni şi operaţiuni complexe derulate în special pe profil contraspionaj, în cooperare cu parteneri externi ai SRI.

Adrian Ciocîrlan a absolvit cursuri de pregătire în domeniul intelligence şi studii de securitate desfăşurate în ţară şi străinătate. A urmat cursurile Facultăţii de Psihosociologie din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul", pe care le-a absolvit în anul 1996. 

Cine este Cristian Bizadea

Colonelul Cristian Bizadea a fost şeful Cabinetului Directorului SRI.

De la angajarea în Serviciu, în anul 2001, a deţinut diferite funcţii în Direcţia Generală Contraspionaj: locţiitor al şefului Direcţiei, şef de departamente de analiză, operaţiuni şi planificare. În această calitate, a participat la operaţiuni derulate în cooperare cu parteneri interni şi externi ai SRI. Conform sursei citate, a coordonat şi contribuit la o bună parte din procesele de transformare instituţională a SRI.

În anul 2013 a obţinut titlul de doctor în sociologie la Universitatea Bucureşti, cu teza intitulată "Orientul Mijlociu Extins; o perspectivă demopolitică". Este lector universitar şi a predat cursuri de analiză a informaţiilor şi analiză de risc la Universitatea Bucureşti şi la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul".

Este licenţiat în drept al Universităţii "Lucian Blaga" Sibiu şi are un master în comunicare şi relaţii publice, obţinut la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.

SRI mai precizează că, la nivelul de comandă al structurilor operative ale Serviciului, au avut loc noi numiri, acestea facând parte din procesul de transformare instituţională asumat de directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig.