La Brăila are loc, în acest weekend, o reuniune importantă a Comitetului Politic a Uniunii Salvaţi România.

Sâmbătă, liderii USR au dezbătut şi aprobat o serie de modificări la Statutul USR, cea mai importantă modificare fiind cea privind modul de alegere a preşedintelui USR.

Articolul continua dupa recomandari

Preşedintele USR ar urma să aibă un mandat de 4 ani

Conform news.ro, s-a stabilit ca acesta să fie ales de toţi membrii partidului prin vot egal, direct, secret şi liber exprimat.

Un mandat de preşedinte al USR ar urma să dureze patru ani, însă deocamdată este necesar ca această modificare să fie aprobată şi în cadrul Congresului USR din 13 iulie.

Prezent la evenimentul de la Brăila, Dan Barna a ţinut să precizeze că este exclusă o colaborare cu Victor Ponta şi cu partidul PRO România, deşi cei doi au fost văzuţi discutând la o cafenea din Bruxelles.

"Am văzut că au fost câteva declaraţii ale liderului Pro România. Dorinţe avem cu toţii, dar în momentul de faţă declaraţiile liderilor En Marche şi ALDE Europa au fost foarte clare - nu se pune problema afilierii domnului Ponta la această nouă grupare. Nu se pune problema afilierii Pro România la ALDE+RENAISSANCE+USRPLUS. Nici eu nu aş fi fost de acord cu un asemenea demers. Suntem pe o poziţie consecventă. Urmare a Colectiv şi a tot ceea ce a urmat, nu se pune problema să fim în acelaşi grup europarlamentar cu oamenii - pentru că mulţi de la Pro România au fost în această situaţie - care l-au susţinut pe Liviu Dragnea să aducă România în situaţia în care ne aflăm astăzi", a fost mesajul transmis de Dan Barna.