Liviu Dragnea şi-a luat prin surprindere fanii, pe o reţea de socializare. Liderul PSD a câştigat un pariu după ce a postat un selfie făcut în maşină, pe drumul înapoi spre casă, după minivacanţa de la mare. Acum, un internaut îi datorează o navetă de bere. Dragnea îl aşteaptă luni la sediul PSD, cu o promisiune! Micii îi dă el.

Selfie-ul lui Liviu Dragnea a devenit viral în câteva minute. Este vorba de răspunsul şefului PSD la provocarea unui internaut, care a pus pariu că în spatele paginii de Facebook se află altcineva. 

Articolul continua dupa recomandari

"Dacă ăsta (...) este mustăciosul, eu dau o navetă cu bere!! Bă, Livache, bro, fă un selfie şi fă-mi în ciudă!", a scris internautul pe Facebook.

Replica a venit imediat. Lângă selfie-ul cerut, Dragnea a publicat şi o întrebare care a dat curs unui şir lung de comentarii:

Liviu Dragnea, preşedinte PSD: Cum rămâne cu naveta?
Bogdan, utlizator Facebook: Eu mă ţin de promisiune! Dau o navetă cu bere! Unde?
Liviu Dragnea, preşedinte PSD: Săptămâna viitoare, la sediul PSD! Eu aduc micii!
Bogdan, utlizator Facebook: Sunt din Galaţi! Luni vin cu naveta cu bere! Să văd dacă am cui sa dau pariul pierdut!
Liviu Dragnea, preşedinte PSD: Luni la 17:00, vă aștept la sediul PSD din Kiseleff!

După ce a interacţionat cu prietenii din mediul virtual, Liviu Dragnea a fost aşteptat toată ziua la biroul său din Camera Deputaţilor pentru a povesti cum va găti micii respectivi. În schimb nu a venit astăzi, semn că poate pregăteşte deja grătarul de săptămână viitoare din sediul Kiseleff.

Pe litoral, Liviu Dragnea a mers însoţit de iubita lui. Chiar ea a scris mesajele pe internet. După dictare. 

Liviu Dragnea, preşedinte PSD:
Pentru a nu primi critici sau amendă, că scriu mesaje fiind la volan, vreau să vă spun că eu dictez mesajele și Irina le postează.

Schimbul de replici a pornit de la o postare în care liderul PSD se declara nemulţumit pentru faptul că taxa de la Feteşti nu se poate plăti prin SMS. Ulterior, problema a fost remediată. Pariul lui Dragnea, însă, a rămas în picioare. 

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook