România este pregătită "pentru perioada dificilă, dar interesantă" în care va avea președinția Consiliului Uniunii Europene, a declarat Klaus Iohannis, după întâlnirea cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Am avut adineauri un dialog deschis şi constructiv cu preşedintele Juncker şi cu comisarii europeni. Cred că suntem bine pregătiţi pentru perioada dificilă, dar interesantă şi credem cu rezultate, pe care o începem acum. Noi considerăm Comisia Europeană un partener important”, a spus Klaus Iohannis.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit acestuia, obiectivul preşedinţiei române este o Europă ”mai puternică, mai unită şi mai eficientă”.

El a precizat că s-au abordat ”o serie de dosare importante de pe agenda europeană” dar, în acelaşi timp, s-au purtat discuţii despre chesituni de politică generală.

Am discutat astăzi, evident, despre Brexit, despre bugetul multianual pentru următoarea perioadă, despre migraţiune, despre securitatea europeană şi despre cum vom face să construim o agendă strategică realistă bună şi credibilă pentru următoarea perioadă. Dacă ne referim la Brexit, pot să vă spun că ne dorim cu toţii o retragere ordonată a Marii Britanii. Sperăm că aşa se va întâmpla”, a mai spus Iohannis.

România, pe deplin angajată

Acesta a explicat, însă, că Uniunea Europeană este pregătită pentru orice scenariu de retragere a Marii britanii.

În plus, şeful statului a spus că Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene va fi ”pe deplin angajată”.

Viitorul proiectului european trebuie să aibă o bază consensuală şi să răspundă aşteptărilor cetăţenilor europeni. Sunt încrezător că următoarele şase luni ne vor oferi ocazia să lucrăm împreună în mod constructiv şi să dezvoltăm cooperarea noastră pentru atingerea acestor obiective. Personal, sunt foarte angajat în acest demers important pentru România, dar ştiu că toată lumea de la noi este foarte angajată şi hotărâtă să ne prezentăm bine şi foarte bine”, a mai spus Klaus Iohannis.

sursa: news.ro