Mult aşteptata dezbatere dintre Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, de dinainte de al doilea tur de scrutin, s-ar putea transforma într-un duel între Ludovic Orban, preşedintele Partidului Naţional Liberal, şi Gabriela Firea, primarul Capitalei.

Dăncilă i-a aruncat mănuşa lui Iohannis, însă acesta din urmă a evitat elegant posibilitatea de a participa la un duel televizat.

Articolul continua dupa recomandari

Gabi Firea vrea o dezbatere televizată cu Ludovic Orban

În ajutorul şefului statului a sărit Ludovic Orban, care a precizat că ar accepta un duel cu Viorica Dăncilă pornind de la eventuale eşecuri înregistrate de aceasta ca premier.

Ulterior, spiritele s-au încins, iar în discuţii s-a implicat şi Gabriela Firea, care l-a provocat la un duel pe Orban.

Ba chiar primarul Capitalei a avut şi un mesaj dur la adresa acestuia: "Ştiu că sunt o adevărată muză pentru domnul Orban. Dânsul adoarme cu gândul la mine şi se trezeşte cu gândul la mine. Îl invit la o dezbatere privind administrația locală pentru a vedea toata țara cât de incompetent e. Îl provoc să discutăm despre București. A fost viceprimar şi nu a făcut nimic. E o adevărată calamitate. Nu citește, nu se informează, nu știe ce vorbește".