Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat rezultatele finale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale. De asemenea, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că în data de 15 noiembrie, de la ora 00:00, începe campania electorală pentru turul al doilea.

Potrivit cifrelor oficiale, Klaus Iohannis a obţinut în primul tur 37,82% din voturi, Viorica Dăncilă - 22,26 %, Dan Barna - 15,02% şi Mircea Diaconu - 8,85%.

Articolul continua dupa recomandari

Alegeri prezidenţiale 2019. BEC a anunţat rezultatele finale pentru primul tur

Klaus Iohannis a obţinut 37,82% din voturi la alegerile din 10 noiembrie , Viorica Dăncilă - 22,26 %, Dan Barna - 15,02%, Mircea Diaconu - 8,85%, informează Biroul Electoral Central.

De asemenea, Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că, în data de 15 noiembrie, de la ora 00:00, începe campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie 2019, aceasta urmând a se încheia sâmbătă, 23 noiembrie 2019, ora 7:00.

Scrutinul se desfăşoară în aceleaşi secţii de votare ca la primul tur, iar plicurile celor care votează prin corespondenţă trebuie să ajungă în ţară până în 21 noiembrie. Cei care au ales votul prin corespondenţă trebuie să se asigure, înainte de a lipi autocolantul cu votat, că a intrat în turul al doilea candidatul pentru care optează.

În turul 2 pot fi votaţi candidaţii Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă.