Cea mai scumpa rochie din colectia printesei de Wales, scoasa la vanzare in cadrul licitatiei, a fost realizata de designerului Victor Edelstein. Diana a purtat aceasta rochie neagra in timpul unui dineu la Casa Alba in 1985, cand a dansat cu actorul John Travolta. Specialistii se asteapta sa se vanda cu o suma cuprinsa intre 200.000 si 300.000 de lire.

Articolul continua dupa recomandari

Cel mai probabil, cele zece rochii ale Dianei vor fi cumparate de un singur client, apreciaza expertii. Trecand in revista stilul vestimentar al printesei de Wales, acestia nu au putut ignora asemanarile intre aceasta si Ducesa de Cambridge. “Au foarte multe trasaturi in comun. Amandoua prefera culorile puternice si nu se dau in vant dupa imprimeuri. Adora formele puternice, pliurile, costumele in stil Givenchy. Kate are deja un stil fantastic, care se va imbunatati de-a lungul anilor”, a declarat reprezentantul firmei de licitatii Kerry Taylor.

Cele zece rochii ale printesei Diana, ce vor ajunge, astazi, pe masa de licitatii valoreaza in total peste 800.000 de lire.