Actorul Teodor Corban, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor descoperi, în curând, în rolul primarului Stelian Manole din serialul Mangalița, spune că munca pentru această producție a fost una extenuantă, dar frumoasă.

S-a lucrat câte 12 ore pe zi, timp de două luni și jumătate, plus alte trei ore pe drum, dus-întors de la București la Bolintin Vale, localitatea în care s-a filmat serialul. Uneori, în week-end mergeam la Iași, pentru că aveam de jucat pe scena Teatrului “Vasile Alecsandri”, eu și colegul Ticu Pușcașu (n.n. interpretul rolului Corneliu), În toată perioada asta a fost un fel de antrenament, de militărie. Dar echipa a fost tânără și toți au lucrat cu bucurie, pentru că miza era importantă și ne-a ținut în viață. Ne-a plăcut să lucrăm la Mangalița, e un serial haios și cu un text scris cu mult umor, peste multe alte produse actuale de televiziune”, spune Teo Corban.

Articolul continua dupa recomandari

Domnul Stelu, jucat de Teodor Corban, este prototipul primarului corupt. “Stelian Manole se comportă la primărie ca pe moșia lui. A fost ales primar imediat după Revoluție și a rămas în această funcție până în zilele noastre. Acum vrea să fie reales și să intre în Cartea Recordurilor ca cel mai longeviv primar. Are aici o rețea de oameni pe care îi șantajează și îi foloseste după bunul său plac”, spune acesta.

Lui Stelian Manole îi place să fie șef, să domine, să fie adulat. “Este un om vicios, îi plac femeile, distracția și îi place să facă bani din orice. Viața lui e ghidată în funcție de nevoia de bani, vrea mai mulți prin orice mijloace și nu are nimic ortodox în a-i face. Pe alegători îi momește cu celebra sacoșă cu ulei și zahăr, iar a doua zi nu-l mai interesează de ei. Angajații sunt aleși pe bază de amantlâc, rudenie, cumetrie. Sunt toți niște intriganți, niște căpușe, iar Stelu domină ca un păianjen tot peisajul. Oamenii vor regăsi în serial ceea ce întâlnesc în realitate. Pe lângă umor, sper ca serialul să aibă impact și ca satiră”, adaugă Teo Corban.

Actorul mărturisește că nu are nimic din tipologia personajului pe care-l joacă. “Însă atitudinea mea de șef în acest rol se răsfrângea și asupra celor din echipă care măturau, de pildă, și care mă salutau ceremonios, în pauzele de filmare, cu Să trăiți, domn primar!””, își amintește actorul.

Mangalița este o localitate fictivă, situată undeva în provincie. Deseori e confundată cu orașul Mangalia, motiv pentru care, anual, minimum 10 turiști străini descoperă că au ajuns în locul greșit. Cea mai gravă confuzie a fost livrarea unui lot de 45 de hidrobiciclete și o banana gonflabilã în condițiile în care cea mai apropiată apă curgătoare sau stătătoare e la 60 de kilometri în orice direcție. Pe vremea lui Ceaușescu orașul era ținut în viață de o așa-zisă fabrică de produse pe bază de carne de porc, în realitate o fabrică de salam și produse din soia. În prezent, orașul trece printr-o criză fără precedent. Închiderea fabricii de soia în urma unei privatizări catastrofale în anii ´90 a lăsat foarte mulți oameni fără locuri de muncă. Foarte mulți locuitori au plecat în străinătate. Cei rămași se descurcă cum pot.

Ce încearcă să facă primarul Stelian Manole ca să fie reales în fruntea urbei, telespectatorii vor afla, în curând, la Antena 1, în serialul de comedie Mangalița.