Din Italia până în România, pizza a suferit o mulţime de transformări. Pe piaţa de la noi, a apărut pizza cu burgeri, cartofi prăjiţi sau cremă de ciocolată. Un astfel de preparat conţine jumătate din numărul de calorii recomandat de nutriţionişti, dar şi cantităţi impresionante de carbohidraţi. Sunt însă detalii mai puţin importante pentru gurmanzi. Puţini îşi mai aduc aminte de clasica pizza napoletana, care de altfel a şi intrat recent în patrimoniul UNESCO. La noi, clienţii cer un blat cât mai gros şi ingrediente cât mai multe.

Românii au modificat reţeta clasică de pizza după gustul lor. Şi au adăugat ingrediente care mai de care mai calorice. Iar unii bucătarii n-au avut de ales şi s-au adaptat.

Articolul continua dupa recomandari

Noi am încărcat-o cu tot felul de ingrediente, inclusiv cu burgeri, inclusiv cu tot felul de preparate din acestea, mai nou şi cu cartofi prăjiţi. La modul cum este încărcată şi cu câte ingrediente are, are cel puţin 600 de calorii.

600 de calorii înseamnă jumătate din necesarul zilnic de calorii recomandat celor care vor să-şi menţină greutatea. Moda vine de peste Ocean, acolo unde mâncarea de tip fast food este la mare căutare.

”Americanii au venit cu conceptul acesta de pizza dublă, blatul să fie dublu, la 3-400 de grame În Italia nu se practică aşa ceva”, spune Cristian Luca, proprietarul unei pizerii.

Pizza tradiţională are mai puţine calorii şi nu îngraşă, spun bucătarii. Reţeta napoletană chiar a fost introdusă, recent, în patrimoniul cultural UNESCO.

”Baza pizzei clasice e pizza Margherita, după numele dat din secolul al 18-lea de un faimos brutar, care, la insistenţele reginei de pe vremea aceea, i-a făcut o pizza specială, cu blat, sos de roşii, adăugând busuioc verde, simbolizând steagul Italiei”, explică Cristian Luca.

Anual, bucureştenii cheltuie chiar şi 20 de milioane de euro pe pizza. Aproape 12.000 de bucăţi se comandă, zilnic, în restaurante sau de acasă, arată o analiză recentă a unei publicaţii economice.

Gurmanzii pot mânca pizza şi la desert. S-a inventat şi pizza cu bezea, cremă de ciocolată şi fructe.