Este foarte clar că vedetele au listă lungă de pretenţii! Totuşi, unii au nişte cerinţe destul de bizare. Robbie Williams, spre exemplu, a cerut să i se aducă în culise o maimuţă. Iar Britney Spears vrea să aibă la dispoziţie o maşină de golf cu care să se deplaseze. Nu sunt singurele celebrităţi care îşi folosesc faima, pentru a-i dispera pe organizatorii de spectacole.

Înainte de fiecare concert, Robbie Williams solicită organizatorilor 280 de prosoape, şase chefi, opt manageri şi şase agenţi de pază. Pe lista alimentelor, se regăsesc 16 litri de lapte, 24 de gogoşi şi 48 ouă. Iar printre lucrurile inedite din camera sa se numără o fotografie cu Dalai Lama şi un Bonsai. O dată, Robbie Williams a cerut să i se aducă în culise o maimuţă.

Articolul continua dupa recomandari

Nici pretenţiile lui Britney Spears nu sunt mai prejos. Chiar dacă acum susţine rare ori concerte, vedeta anilor '90 se asigură că are la dispoziţie o tonă de gheaţă pentru spectacol, 13 camere în culise, iar pentru a se deplasa între ele trebuie să aibă o maşină de golf.

Însă cerinţele lui Britney Spears par decente în comparaţie cu cele ale lui Beyonce. Cântăreaţa R&B solicita uneori să i se pună la dispoziţie zece maşini de lux şi o maşină de cafea.

Pe de altă parte, J Lo transformă culisele concertelor în adevărate centre SPA. Pereţii trebuie vopsiţi în alb, la fiecare pas se găsesc sucuri de aloe şi cocos, iar din vazele cu flori nu trebuie să lipsească trandafirii albi.

Ochelarii sunt parte esentiala din imaginea lui Elton John. Însă, mulţi nu ştiu că artistul deţine o colecţie impresionantă cu 4.000 exemplare. Este şi motivul pentru care britanicul cere organizatorilor de concerte să-i amenajeze o cameră doar pentru ochelari, cu temperatură şi umiditate controlate. Ca şi cum nu este suficient, toate ustensilele din camera sa trebuie să fie făcute din argint şi decorate cu diamante.

Fostul solist Beatles, Paul McCartney vrea să aibă şase ghivece cu plante şi vaze cu flori în culise. Este un iubitor de animale înrăit. Astfel, în camera sa, interzisă este mobila cu materiale precum pielea şi blana naturală, iar carnea trebuie să fie exclusă total din meniu.