Au toate calităţile din lume pentru a fi nişte modele de succes. Sunt înalte, suple, cu picioare interminabile şi sâni perfecţi. Se numără printre favoritele designerilor internaţionali, ba chiar au ajuns muzele unora dintre ei. Iar fotografii de modă le adoră pentru că pozează foarte bine. Numai că frumuseţile de care vorbim nu s-au născut femei, ci …bărbaţi. 

Până în 2014, Andreja Pejic se numea Andrej şi era modelul androgin favorit al marilor case de modă. Între timp, şi-a făcut operaţie de schimbare de sex şi s-a transformat într-o femeie de toată frumuseţea. Iar asta nu a făcut decât să o propulseze în carieră. Originalul Jean-Paul Gaultier nici nu concepe să-şi prezinte vreo colecţie fără noua lui favorită, Andreja.

Articolul continua dupa recomandari

Isis King este primul transsexual care s-a prezentat la concursul "Viitorul model al Americii". Nu l-a câştigat, în schimb a câştigat simpatia publicului şi atenţia jurnaliştilor de profil, care se bat să-i ia interviuri şi să realizeze pictoriale. Isis King are mare succes acum. Şi-a lansat şi propria linie vestimentară şi este consilier de dezvoltare personală.

La naştere i s-a dat numele de Christopher şi aşa a rămas până în 2011, când şi-a luat inima-n dinţi şi s-a prezentat la un concurs de dans pentru travestiţi. Atunci şi-a găsit şi numele de scenă, Carmen Carrera. Un an mai târziu, s-a şi căsătorit, însă nu a renunţat la carieră. Carmen apare de nenumărate ori în revistele de modă şi este şi protagonista unui reality show.

Probabil Leandro Medeiros Cerezo nu ar fi ajuns o celebritate decât în ţara sa natală, Brazilia. Lea T ,însă, a cucerit podiumurile de modă internaționale. Şi ca să nu mai existe confuzii, şi-a făcut operaţia de schimbare de sex. O decizie care a ajutat-o foarte mult. În momentul de faţă este unul dintre modelele principale ale casei de modă Givenchy.