Ajunsă la 92 de ani, June Brown, una dintre cele mai cunoscute actriţe de telenovele din Marea Britanie, a găsit puterea să recunoască, într-un interviu, că a renunţat la viaţa amoroasă.

De altfel, June susţine chiar că apetitul ei sexual s-a redus semnificativ încă din anul 2003, după moartea lui Robert Arnold, al doilea ei soţ.

Articolul continua dupa recomandari

June Brown a luptat în Al Doilea Război Mondial şi este bună prietenă cu Lady Gaga

Conform Metro Online, întrebată dacă a mai avut de atunci momente intime cu alt bărbat, June a precizat că "rareori. În special pentru că m-am săturat de atâta sex. Încet, dar sigur, mi-am pierdut apetitul pentru sex".

June Brown a jucat în 13 filme artistice şi în numeroase piese de teatru, dar este celebră în special pentru apariţiile din telenovele şi filme de televiziune care i-au adus numeroase premii internaţionale, obţinând, printre altele, trei premii British Soap Awards şi patru premii Inside Soap Awards.

A fost măritată de două ori şi are şase copii, iar între 1944 şi 1945 a luptat în Al Doilea Război Mondial, făcând parte din forţele navale ale Marii Britanii.

În ultimii ani, June Brown a devenit celebră graţie prieteniei apropiate cu Lady Gaga, cele două fiind zărite deseori petrecând împreună.