Eurovision 2018 a fost câștigat de Israel cu melodia „Toy” interpretată de Netta Barzilai. Locul doi a fost ocupat de Cipru, cu melodia Fuego a cântăreței Eleni Foureira.

”Sunt atât de fericită! Mulțumesc mult pentru că ați ales altfel! Mulțumesc mult pentru că ați acceptat diferențele dintre noi! Mulțumesc pentru celebrarea diversității! Mulțumesc, îmi iubesc țara!”, a spus cântăreața Netta Barzilai după câștigarea concursului.

Articolul continua dupa recomandari

Israel a primit un total 529 de puncte, iar pe locul doi şi trei s-au clasat Cipru (436 de puncte) şi Austria (342 de puncte).

La bursa pariurilor, Israelul fusese inițial favorit, însă, în ultimele zile, balanța înclinase către Cipru.

Jurii de specialitate din cele 43 de ţări care au participat în competiţia de anul acesta au votat împreună cu telespectatorii. Votul acestora din urmă a reprezentat 50% din punctajul final.

România a acordat 12 puncte Austriei şi 10 puncte Spaniei. Portugalia, ţara gazdă, a votat Estonia (12 puncte), Albania (10) şi Austria (8 puncte).

Finala Eurovision 2018 care s-a desfăşurat la Lisabona a fost marcată și de un incident: melodia reprezentantei Marii Britanii a fost întreruptă de un protestatar ajuns pe scenă.

România nu s-a calificat în finala Eurovision 2018. Trupa The Humans a fost eliminată din concurs cu piesa „Goodbye”, în a doua semifinală.

Sursa: News.ro

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook