Ducii de Sussex încalcă încă o tradiţie regală! Nu vor publica certificatul de naştere al fiului lor. Nici nu e de mirare, având în vedere secretele bine păstrate privind noul membru al familiei regale. Între timp, fostul soţ a lui Meghan Markle s-a însurat cu fiica unui bancher.

Britanicii vor să ştie totul despre primul fiu al prinţului Harry, însă familia regală refuză să le satisfacă această curiozitate. Harry şi Meghan nu vor să publice certificatul de naştere, aşa cum se obişnuieşte. Prin urmare, locuitorii din regat nu au cum să afle locul în care Archie a venit pe lume.

Articolul continua dupa recomandari

Nu e o surpriză că ducii de Sussex ţin la discreţie. Au precizat asta cu mult înainte că Meghan să nască. Spre deosebire de ei, William şi Kate au publicat certificatul de naştere al fiecărui copil.

Mai mult, pare că a fost rezolvat misterul din spatele numelui. "Archie" ar fi primit acest nume ca omagiu pentru maiorul Tom Archer - Burton, un prieten apropiat al lui Harry. Acesta l-a convins pe prinţ să nu renunţe la serviciul în armată, după ce nu a mai fost trimis să lupte în Irak.

Şi, la aproape un an de la nunta regală, fostul soţ a lui Meghan Markle pare să-şi fi găsit şi el sufletul pereche. Producătorul hollywoodian s-a căsătorit cu fiica unui bancher, cu o avere estimată la aproape 23 de milioane de dolari.

Trevor Engelson şi Meghan Markle s-au cunoscut în 2004, iar şapte ani mai târziu s-au căsătorit în Jamaica. Mariajul lor a fost însă de scurtă durată. După numai doi ani, ei au divorţat.