Brânza dulce, numai bună de folosit la plăcinte, este făcută de sute de ani de moţii din zona Arieşeniului. Gusturile au evoluat, la fel şi apetitul turistilor pentru desert. Aşa că, mai nou, produsul vedetă al zonei este brânza cu ciocolată. Oaspetii privesc cu surprindere platourile aduse la mese, însă cine apucă să guste cere garantat încă o porţie.

Gazda încălzeşte laptele pentru a fi transformat în brânză. Şi porţionează cu grijă ciocolata de casă. Sunt ingrediente pe care în mod normal nu le-ai asocia. Însă amândouă vor ajunge în acelaşi desert.

Articolul continua dupa recomandari

Cristina Nicola, administrator de pensiune: Facem brânză cu ciocolată. Am pus laptele de vacă proaspăt muls la închegat şi îl aducem până la temperatura dorită. Uite, acum a şi ajuns.

Brânza se foloseşte în zona Arieşeniului de sute de ani pentru deserturi. Se pune la păstrare în doabă - adică în putinei - şi se foloseşte la reţetele tradiţionale: fie cu mămăligă, fie la plăcinte. Brânza cu ciocolată, în schimb, e o invenţie recentă.

Amestecul de brânză proaspătă şi ciocolată este pus apoi la stors. După ce umezeala a dispărut, este numai bun de servit.

Platorurile de brânză în care au fost puse ingrediente surpriză sunt din ce în ce mai apreciate în Arieşeni. Pe lângă ciocolată mai găsim ardei gras roşu sau prune uscate.

Cristina Nicola, administrator de pensiune: Un astfel de platou trebuie mai întâi fotografiat. Abia apoi turiştii se încumetă să guste.

Brânzeturile făcute în Arieşeni pot fi servite lângă dulceţuri sau zacuscă. Mulţi turişti pleacă acasă cu astfel de suveniruri, oferite de gazde