Artista Billie Eilish a lansat melodia care va fi tema muzicală a noului film "'No Time To Die" din seria James Bond.

Piesa a fost compusă de vedeta în vârstă de 18 ani şi poartă denumirea peliculei.

Articolul continua dupa recomandari

Billie Eilish este cea mai tânără dintre artiştii care au compus melodii pentru filmele cu celebrul spion James Bond, interpretat în prezent de Daniel Craig.

În trecut, vedete ca Adele sau Madonna au semnat şi interpretat asemenea piese muzicale, devenite mari hituri. Billie Eilish este în plină ascensiune în Statele Unite şi a obţinut deja cinci premii Grammy.